U.C.M.R. și Academia Română Academia Română, cel mai prestigios for științific și cultural al țării, a fost înființată în 1866, pe baza aprobării locotenenței domnești instaurată după înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, într-un moment în care nu exista încă un conducător pe tron. La acel moment denumirea instituției era Societatea Literară Română, transformată după circa 1 an în Societatea Academică Română, devenită din 1879 Academia Română. Prin Statutul său, Academia poate avea cel mult 181 de membri titulari și corespondenți, cifră la care se mai pot adăuga 135 de membri de onoare (dintre care cel mult 40 din Români). Locurile se vacantează doar la moartea unui membru, moment în care se poate decide ca, pe baza propunerilor Secțiilor (filologie&literatură, Istorie&arheologie, matematică, fizică, chimie, biologie, științe economice&juridice&sociologie, geonomice, tehnice, agricole&silvice, medicale, filosofie&teologie&psihologie&pedagogie, știința&tehnologia informației și secția de arte, arhitectură și audiovizual), să înceapă procedurile de propunere, votare și alegere a unei alte persoane.
De-a lungul timpului, onoarea de a fi aleși membri titulari ai Academiei Române a revenit și unor personalități din muzică, într-un număr extrem de mic totuși, care poate fi numărat pe degetele de la o mână: George Enescu, Mihail Jora, Ștefan Niculescu și Cornel Țăranu și Octavian Lazăr Cosma (singurul dintre muzicologi). Lor li s-a adăugat printr-o procedură stranie Dinu Lipatti, care a fost declarat membru postmortem la aproape 50 de ani de la dispariția sa, deși evident că o asemenea personalitate ar fi meritat din plin să facă parte din Academie încă din timpul scurtei sale vieți (desigur, faptul că în anii puterii comuniste Lipatti era considerat fugar nu a putut permite luarea în discuție a candidaturii sale). 74
